Săptămâna asta stă sub zodia șoarecelui dizolvat în Mountain Dew. Oamenii s-au isterizat și au realizat brusc că toarnă în ei otravă, transformând astfel sloganul “Îți va gâdila viscerele” într-o chestie îngrozitoare. Cei care nu și-au propus de Revelion să se lase de fumat și de consumat sucuri carbogazoase au făcut-o acum.
Exagerez, evident, dar trebuie să recunoaștem că mass-media au întors povestea cu șoarecele mort într-un semnal de alarmă legat de consumul de Coca Cola, Pepsi, Fanta, Sprite, Mountain Dew, etc. Dacă Mountain Dew poate dizolva un șoarece, gândiți-vă ce efect are asupra stomacurilor noastre, au spus unii.
Din fericire, dracul nu e chiar așa de negru. Într-adevăr, sucurile carbogazoase sunt substanțe acide (au un PH în jurul valorii de 3, în condițiile în care PH-ul neutru este 7), așa că sunt corozive. Însă stomacurile noastre sunt construite să reziste unei varietăți de substanțe digestive (bineînțeles, acide). Așa că dacă nu facem excese suntem în siguranță.
Sucul de portocale, la fel de “periculos”
De asemenea, trebuie știut că fresh-ul de portocale are o aciditate aproape la fel de mare ca cea a sucurilor carbogoazoase (un PH de 3,5 – 3,8). În aceste condiții, un șoarece s-ar dizolva aproape la fel de repede în suc natural de portocale ca în Mountain Dew. Nu cred că susține cineva că ar trebui să renunțăm la fresh-uri. Conțin vitamina C și nu cred că sunt ținta abuzurilor cuiva. Știu persoane care beau și câte patru litri de Coca Cola pe zi. Oameni care beau atâta fresh n-am întâlnit.
Mai afectate de acidul citric prezent atât în Mountain Dew cât și în sucul de portocale sunt danturile oamenilor decât stomacurile lor. Situația nu este nici aici atât de îngrozitoare pe cât vor unii să o facă să pară. În cadrul unui experiment din 2004, mai mulți molari au fost ținuți în Mountain Dew timp de două săptămâni (o perioadă echivalentă cu 13 ani de consum regulat al băuturii). La sfârșitul perioadei, cercetătorii au constatat că smalțul dinților și-a pierdut 6% din volum.
În condițiile în care sucul de portocale are un PH apropiat de cel al Mountain Dew-ului, cele două băuturi sunt la fel ce corozive pentru dinți. Există însă trucuri pentru a diminua efectele negative: luați înghițituri mari când beți fresh sau folosiți un pai și clătiți-vă ulterior gura cu apă. Desigur, mi-e greu să-mi imaginez că cineva e dispus să ia astfel de măsuri profilactice.
Sucurile acidulate dau la oase
Adevărata problemă este în altă parte. Când consumăm sucuri carbogazoase, organismul nostru încearcă să compenseze această aciditate apelând la minerale precum magneziu, sodiu, potasiu și calciu. Dacă nu găsește aceste minerale în sânge, organismul le ia mai întâi din mușchi, și apoi, în ultimă instanță, din oase. Dacă abuzăm de sucuri acidulate vom epuiza repede mineralele astea și ne vom forța organismul să ne slăbească sistemul osos. Aici e marele pericol legat de sucurile carbogazoase, dar asta nu înseamnă că nu putem bea din când în când o Coca Cola, un Pepsi și, de ce nu, un Mountain Dew.








[...] bea din când în când o Coca Cola, un Pepsi și, de ce nu, un Mountain Dew.Articol apărut și pe cristianbandea.ro. .textads-links{width:480px}.textads-links-item{padding:10px}.textads-links-item [...]