Săptămâna asta a apărut în mass media o nouă “amenințare” la adresa libertății virtuale. Noul inamic public este Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT) organizație-tratat aflată sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite.

ONU încearcă să preia controlul asupra internetului prin intermediul UIT, a scris în Wall Street Journal Robert M. McDowell, membru al Comisiei Federale de Comunicații din Statele Unite. Dacă ONU va reuși să pună mâna pe rețeaua globală virtuală, vom fi aruncați cu toții într-un univers orwellian al cenzurii și al ignoranței, avertizează McDowell: activitatea noastră virtuală va fi îndeaproape monitorizată, vom ajunge să plătim pentru accesarea siteurilor internaționale, iar internetul ar putea fi ciopârțit în mai multe rețele zonale, în condițiile în care unele țări se vor împotrivi UIT. Ați prins ideea: internetul nu trebuie controlat de o structură supranațională, pentru că internetul este un spațiu liber și trebuie să rămână așa.

Ce informații sunt lăsate deoparte

Ce nu spune McDowell este că în prezent internetul este controlat de Statele Unite, prin intermediul ICANN, o organizație privată non-profit aflată sub comanda guvernului SUA. ICANN gestionează la ora actual tot ce înseamnă nume de domenii de nivel superior (precum .com, .org și .net) și IP-uri, iar americanii nu vor să renunțe privilegiul ăsta.

ICANN deține controlul asupra serverelor rădăcină (root servers), care sunt esențiale în traducerea numelor de domenii în adresele IP.

Calculatoarele care alcătuiesc Internetul se găsesc unul pe altul prin intermediul unor numere, fiecare număr (numit adresă IP sau adresă Internet Protocol) aparținând unui anumit dispozitiv aflat în rețea. Întrucât pentru oameni este dificil să rețină liste lungi de numere, sistemul de nume de domenii (DNS) folosește litere în locul numerelor, creând o legătură între o anumită serie de litere și o anumită serie de numere. Spre exemplu, siteul ICANN este identificat de către rețeaua virtuală ca având adresa 199.7.83.42.

Cazul WikiLeaks

Cine controlează serverele rădăcină poate rupe foarte ușor legăturile dintre numele de domenii și adresele IP, făcând astfel multe site-uri inaccesibile. Desigur, persoanele care știu adresa IP a unui anumit site îl poate accesa în continuare, dar lucrurile devin complicate. Exact asta s-a întâmplat în decembrie 2010, la scurt timp după publicarea telegramelor WikiLeaks.

În urma presiunilor politice, Amazon a scos atunci site-ul WikiLeaks de pe serverele sale. WikiLeaks a apelat imediat la o firmă de hosting din Suedia, însă s-a confruntat cu o nouă lovitură: compania de management DNS EveryDNS.net (oarecum subordonată ICANN) a rupt legătura dintre numele site-ului, wikileaks.org și adresa IP a acestuia. În consecință, oricine a încercat să acceseze wikileaks.org a întâmpinat o eroare. Cu toate astea, IP-ul site-ului a fost promovat prin mijloace alternative de comunicare, precum Twitter, astfel că lumea a putut accesa în continuare site-ul, tastând în browser combinația de cifre 80.80.13.160.

Probabil că în perioada care urmează presa americană ne va băga pe gât articole în care ni se va spune cât de periculoasă este UIT pentru libertatea internetului. Eu zic să vă luați sarea la voi când stați în fața monitoarelor. Robert M. McDowell a uitat să menționeze în articol de ce e mai bine ca internetul să fie controlat de SUA decât de ONU (probabil argumentul excepționalismului american s-ar potrivi de minune aici), sper că alte articole o vor face.